Garage Sale

Garage Sale

23 Iunie, 2018

Detalii

Sâmbătă, 23 iunie, biserica Harvest organizează mult așteptatul GARAGE SALE, un eveniment special pentru glorificarea Lui Dumnezeu în scopul strângerii de fonduri pentru finalizarea construcției bisericii.

Ce este GARAGE SALE?

Un bazar, un târg, unde vei avea ocazia să cumperi și să vinzi aproape orice lucru (haine, accesorii , cosmetice, electrocasnice, jucării). De asemenea vom avea jocuri, licitație pentru obiecte de valoare și multe alte surprize.  Tot aici, te vei delecta cu o varietate de bucate alese,  pregătite pe loc de bucătari de excepție.

Cum poți participa ?

Fie aducând obiecte, fie slujind ca voluntar la sortarea sau vânzarea acestora.

Ce poți aduce ?

Obiecte de bucătărie, decoraţiuni (lenjerii de pat, fețe de masă, draperii), haine, pantofi, accesorii (curele, eşarfe, poşete), cosmetice( săpunuri, creme), jucării, electronice funcţionale, biciclete sau alte lucruri.

Cand poți aduce ?

Zilnic, de la 09:00 la 17:00, începând de Marți, 19 iunie, până Vineri, 22 iunie ora 15:00.

De ce să aduci?

Ca să îți reîmprospătezi garderoba, dulapul și sertarele, renunțând la lucruri care crezi că-ți vor fi utile la un moment dat, deși nu le-ai folosit de câțiva ani. Crede-ne! Nu le vei mai folosi! Decât să le distrugă timpul mai bine să se deterioreze împlinind slujba pentru care au fost create.

Fiind ultimul eveniment de strângere de fonduri pentru construcția bisericii, nu rata ocazia să contribui și tu. Invită-ți prietenii, colegii, vecinii, mătușile, unchii, nepoții, copiii! Cu cât vom fi mai mulți, cu atât mai mare bucuria!